Satisfactiile vietii

 

„Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, și omul de bine se satură și el de ce este în el” (Proverbele 14:14).

Există satisfacție în viață pentru fiecare om. Fiecare are sursele lui de satisfacție. Atât cel cu inima rătăcită cât și omul de bine se pot sătura, pot fi satisfăcuți. Este eronat să presupunem că doar oamenii de bine pot cunoaște bucuria și satisfacția personală. Predicăm uneori o Evanghelie falsă lăsându-i pe oameni să înțeleagă că doar cei credincioși cu adevărat cunosc satisfacția vieții, pe când cei care nu-L cunoasc pe Dumnezeu nu găsesc satisfacții depline în viața aceasta. Prin urmare, chemăm oamenii la Christos ca să fie pe deplin satisfăcuți, convingându-i că doar astfel vor putea cunoaște deplina satisfacție de a trăi.

Cuvântul Scripturii ne surprinde din nou contrazicându-ne. Și cel cu inima rătăcită se satură de căile lui. Și el își găsește satisfacție în modul lui de viață la fel cum omul de bine își găsește satisfacțiile în binele din viața sa.

Nu putem continua să chemăm oamenii să-și schimbe sursele satisfacțiilor personale, cu promisiunea că satisfacțiile noastre, ale creștinilor sunt mai bune ca ale celor fără Dumnezeu. Am predica o Evanghelie foate superficială.

Nu ne deosebim unii de alții prin calitatea sau intensitatea satisfacțiilor personale. Deosebirile sunt mult mai profunde. Apoi, nu putem oferi nicio garanție celor păcătoși că renunțând la satisfacțiile lor vor obține altele mai bune decât cele vechi. Comunicăm apoi ideea că idealul vieții este să obținem satisfacții mai bune decât cele vechi, și pentru aceasta merită să îmbrățișezi o nouă religie, de dragul acestui ideal.

Creștinismul nu este un mijloc pentru a obține satisfacții mai bune sau superioare celorlalte satisfacții. Cel mai des, devenind creștini, descoperim că idealul cunoașterii lui Christos și al ascultării de El poate fi atins doar prin renunțare de sine, prin privațiuni și lipsă de satisfacții pe care ni le oferă lumea aceasta. Sursele împlinirii nu mai sunt de origine lumească ci ele izvorăsc din părtășia cu Christos, din sentimentul datorii împlinite față de El și Împărăția Sa.

Ceea ce ne deosebește de „cel cu inima rătăcită” este că inima noastră am dat-o Domnului, că ea nu mai rătăcește pe căile întortocheate ale acestei lumi ci aparține cu întreaga iubire Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos. Ne găsim împlinirea în această iubire divină și satisfacția vieții noastre este împlinirea voii Sale. Uneori nu suntem fericiți, pentru că nu suntem scutiți de necazuri, dar ne putem bucura în ele pentru că știm că la sfârșitul cărărilor noastre va veni răsplata din mâna Celui pe care L-am iubit indiferent de circumstanțe.

Omul a cărui inimă rătăcește pe cărările vieții, fără țintă și scop, își culege nectarul fericirii sale personale din relații, din păcate și pasiuni. Este adevărat că această satisfacție este ca apa de care ne este mereu sete, pe când cine bea din „apa vie” a părtășiei dragostei lui Christos „nu mai însetează niciodată”, cum spunea Domnul, femeii din Samaria.

Hedonismul zilelor noastre ne afectează vrând-nevrând. Se strecoară pe furiș în limbajul și modul nostru de a gândi. Uneori poluează cântările noastre care făgăduiesc satisfacții și lipsa necazului. Colorează atractiv evanghelia pe care o propovăduim care încearcă să ofere speranța unor noi împliniri, mai bune ca cele de ieri.  Nu mai putem însă continua să fim comercianții unor satisfacții noi, la concurență cu satisfacțiile lumii. Avem ceva de oferit lumii fără Dumnezeu pe care aceasta nu-l are. Pe Dumnezeu Însuși. Pe Isus Christos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. El este singura împlinire cu adevărat a ființei noastre.

Lawrence de Arabia și-a luat un grup de prieteni arabi ca să le arate Parisul. Aceștia s-au minunat nevoie mare de toate cele văzute, dar se părea că nimic nu i-a fascinat mai mult ca robinetele din băile hotelului. Erau capabili să stea ore în șir și să admire minunea. O simplă mișcare de manetă și curgea apă. Apă cât dorești. O închizi. O deschizi. La plecarea lor spre casă i-a găsit în baie încercând să scoată robinetul din perete. I-au explicat că în țara lor atât de secetoasă, situată în mijlocul nisipurilor arzătoare ale deșertului, robinetul acesta ar fi esențial și el ar satisface cea mai mare nevoie a poporului lor. Nevoia de apă. „Avem nevoie mare de robineți! Nimic altceva decât cât mai mulți robineți pentru țara noastră!” au spus ei explicându-se. Lawrence a trebuit să le explice îndelung că secretul era conducta de apă și nu robinetul.

Sursa satisfacțiilor noastre este Dumnezeu. De la El ne vine conducta cu apa vie după care însetează sufletul nostru. Nu putem continua să fim fascinați de robinete.

 Preluat de la Petru Lascau

About angelaioana

Sa-L cunosc pe El..
This entry was posted in gandul zilei. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s