Descoperiri de ultimă oră confirmă un text biblic

În premieră absolută, o echipă de arheologi israelieni a descoperit şi analizat trei altare a căror existenţă o precede cu 3-4 decenii pe cea a legendarului Templu al lui Solomon.

Profesorii Yosef Garfinkel şi Yigal Yadin, experţi în cadrul Institului de Arheologie din cadrul Universităţii Ebraică , au condus lucrările de excavare din şantierul arheologic de la Khirbet Qeiyafa, un străvechi oraş fortificat din Iudeea, situat în apropierea Văii Elah.

Descoperirile au inclus vase din lut, unelte de piatră şi metal, precum şi multe obiecte artistice şi de cult. Deoarece altarul datează dinaintea construirii Templului lui Solomon din Ierusalim, acesta oferă prima dovadă clară a practicării religiei iudaice în timpul regelui David.

Implicaţiile sunt deosebit de importante atât pentru arheologi, cât şi pentru autorităţile religioase şi cercetătorii Bibliei.

Situat la aproximativ 29 kilometri sud-vest de Ierusalim, Khirbet Qeiyafa era, în vremurile biblice, un oraş de graniţă din Regatului Iuda, în apropierea oraşului filistin Gath.

Oraşul, a cărui vechime a fost datată prin 10 măsurători radiometrice făcute la Universitatea din Oxford, a existat pentru o scurtă perioadă de timp, cuprinsă între anii 1020-980 î.e.n, după care a fost distrus cu violenţă.

Tradiţiile biblice prezintă poporul lui Israel drept o comunitate care practica un cult religios total diferit de al popoarelor înconjurătoare, fiind monoteist şi anti-idolatru.

Absenţa din cele trei altare imaginilor şi obiectelor de cult care să reprezinte oameni sau animale oferă dovezi cu privire la faptul că străvechii locuitori practicau un cult diferit de al canaaaniţilor şi filistenilor (filistinilor).

Descoperirile fac legătura dintre anumite elemente istorice reale consemnate în Biblie şi descrierile arhitecturale ale Palatului şi Templului lui Solomon.

“Este pentru prima oară când arheologii au descoperit ruinele unui oraş fortificat care datează din vremea regelui David. Nici măcar în Ierusalim nu avem o aşezare fortificată din acea perioadă. Cei care negau tradiţiile biblice şi sugerau că regele David era un personaj mitologic, sau doar conducătorul unui trib mic, acum vor fi nevoiţi să-şi reconsidere opiniile. De-a lungul anilor, am descoperit mii de oase de animale, incluzând oi, capre şi vite, dar nu am găsit niciun os de porc. Acum am descoperit trei altare, dar niciun idol uman sau animal. Asta sugerează că populaţia oraşului fortificat urma două precepte biblice, anume nu consumau carne de porc şi nu venereau statui sau imagini zugrăvite”, susţine profesorul Garfinkel.

text preluat de aici:http://www.descopera.ro/dnews/9612136-descoperiri-de-ultima-ora-confirma-un-text-biblic

About angelaioana

Sa-L cunosc pe El..
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s