Teribila mărturie a unui medic care a efectuat 1.200 de avorturi (video)

Dezbaterile despre avort încing spiritele polarizându-i, pe de o parte, pe cei care consideră că avortul este o crimă și, de partea cealaltă, pe cei care consideră că mamele ar trebui să dispună de dreptul de a-și gestiona, după propria voință, corpul (din care se consideră că face parte și copilul).

Foto: teen-beauty-tips.comArgumentele militanților din a doua tabără ajung invariabil la declarații controversate privind momentul de la care un fetus poate fi considerat om. Şi, pentru că nu există un consens în această privință, țările care au legalizat avortul și-au fixat limite variabile, măsurate în săptămâni, până la care poate fi efectuată procedura.

Ginecologul Anthony Levantino a efectuat nu mai puțin de 1.200 de avorturi între 1981 și începutul anului 1985, relatează LifeSiteNews. Mai mult de 100 dintre acestea au fost întreruperi ale unor sarcini aflate în a 24-a săptămână, printr-o procedură numită avort chirurgical prin dilatație și evacuare.

În urmă cu o săptămână, medicul a explicat în detaliu procedura, într-o mărturie depusă în cadrul unei ședințe a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite, prilejuită de discutarea mai multor inițiative legislative privind avortul. Mărturia lui Levantino a constituit pledoaria lui pentru interzicerea avorturilor după 20 de săptămâni, în statul Washington, prin Actul de Protecție a Copiilor Nenăscuți Capabili să Simtă Durere, al Districtului Columbia (The District of Columbia Pain-Capable Unborn Child Protection Act (H.R. 3803)).

Levantino şi-a început mărturia explicând că, la începutul carierei sale de medic specializat în ginecologie şi obstetrică, a efectuat numeroase avorturi după metoda clasică la acel moment: folosind infuzia cu soluţie salină sau, ocazional, administrând hormonul prostaglandină (pentru avortul medicamentos).

Metoda pe care a descris-o cu cele mai multe amănunte nu se regăseşte însă printre acestea, fiind o metodă foarte rară la data aceea (1981-1985). Este vorba despre avortul prin aspiraţie, care putea fi efectuat şi de femeile însărcinate în 24 de săptămâni. „Puţini ginecologi din New York foloseau la acel moment această procedură, aşa că am vazut-o ca pe o oportunitate de lărgire a sferei de muncă”, a explicat Levantino.

Medicul a invitat la un exerciţiu dureros de imaginaţie, în care i-a rugat pe cei ce asistau la discurs să îşi închipuie că au de efectuat un avort pentru o femeie aflată în a 24-a săptămână de sarcină.

„Dacă i-aţi putea vedea bebeluşul, ceea ce este foarte simplu printr-o evaluare cu ultrasunete, aţi putea observa că este înalt cât o palmă şi jumătate, fără a măsura şi picioarele. Pacienta dumneavoastră şi-a simţit copilul lovind-o în pântece, în ultima lună, sau chiar mai mult, dar acum doarme pe masa de operaţie, iar dumneavoastră sunteţi acolo ca să o ajutaţi să scape de problema sarcinii”, a spus Levantino.

Medicul a continuat exerciţiul descriind cum „primul obiectiv este îndepărtarealaminariei, care a ajutat la obţinerea unei dilataţii suficiente pentru procedura pe care urmează să o efectuaţi”. Următorul pas este introducerea cateterului pentru aspiraţie prin cervix şi pornirea aparatului de aspirat. „Ce veţi vedea va fi un lichid galben, care arată ca urina, ieşind prin cateter, într-un recipient colector. Acesta este lichidul amniotic care înconjoară copilul pentru a-l proteja. Când aspiraţia este finalizată, se ia clema Sopher (…) din oţel inoxitabil”. Levatino a prezentat în faţa audienţei o astfel de clemă şi a arătat mai ales zimţii (ca dinţii unui maxilar) din capătul acesteia. „Instrumentul acesta este folosit pentru prinderea şi zdrobirea ţesutului”, a explicat medicul, arătând cum clema este introdusă în uter pentru a extrage, rând pe rând, părţi din făt.

Foto: wherethereisnovision.wordpress.com

„Cea mai dificilă parte a unui avort este extragerea capului. Capul unui bebeluş este, la acea vârstă, de mărimea unei prune”, a adăugat medicul. După ce mărturiseşte că, uneori, în urma procesului de extracţie, medicul poate vedea chiar şi chipul bebeluşului, Levantino a conchis spunând: „Felicitări! Tocmai aţi efectuat un avort prin aspiraţie, în semestrul doi de sarcină. Dacă refuzaţi să credeţi că acestă procedură produce o durere severă acelui copil, vă rog să vă gândiţi din nou.

Pledoaria medicului s-a încheiat cu un contraargument adus militanţilor pro-alegere, care spun că legalizarea avortului este benefică fiindcă ar permite întreruperea sarcinii în cazul în care viaţa mamei este pusă în pericol de continuarea ei. Medicul a contrazis această idee spunând că, în fapt, medicii confruntaţi cu astfel de cazuri nu au la dispoziţie cele două-trei zile necesare obţinerii dilataţiei prin aplicarea laminariei. De aceea, a subliniat medicul, avortul prin aspiraţie este chiar contraindicat în astfel de situaţii. În plus, exemplificând cu un caz concret, întâlnit în cariera sa, Levantino a insistat că „înteruperea unei sarcini nu înseamnă neapărat avort”, ci poate însemna o operaţie de cezariană, înainte de termen, care poate salva şi viaţa mamei, dar şi pe cea a fătului.

articol preluat de pe semneletimpului.ro

About angelaioana

Sa-L cunosc pe El..
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s