Iubește-i pe amândoi!

EDITORIAL

A fost odată ca niciodată…
O tânără însărcinată care a rămas fără sprijin din partea prietenului, a părinţilor şi a tuturor celor din jur. Singura soluţie părea a fi întreruperea de sarcină, pe care o cunoștea, căci mai făcuse înainte încă trei. Cel mai simplu lucru pe care l-a putut face mama ei a fost să o programeze la avort. Cu puţin timp înainte să meargă acolo i-a trecut prin minte un gând şi a spus: „Doamne, dacă tu vrei să păstrez
acest copil, ajută-mă!”

Nu era ceea ce s-ar numi un credincios practicant, dar era
clar că Dumnezeu era singurul care mai putea schimba situaţia. Prietenul ei avea probleme de sănătate din cauza cărora nu putea să lucreze, iar părinţii ei nu erau de acord să-l primească în familie, aşa că făceau tot posibilul să-l îndepărteze.
Avortul era metoda de a scăpa de probleme. Nu ştia de ce, dar de data asta simţea că, totuşi, trebuie să caute soluţii adevărate. Ultima încercare a fost să scrie un mail către o asociaţie umanitară şi să ceară sprijin. Femeile care trec printr-o criză de sarcină nu făceau parte din grupul ţintă al acelei asociaţii.
Totuși, în faţa monitorului a fost cineva care, după ce a citit mail-ul, a pus mâna pe telefon şi a sunat-o.

Era un mail disperat, nici nu aveai cum să-l închizi pur
şi simplu şi să treci mai departe. A urmat o întâlnire, persoana respectivă a încurajat-o, i-a oferit puţină consiliere şi a sprijinit-o apoi pe tot parcursul sarcinii, împreună cu alţi oameni care au reacţionat pozitiv la povestea ei.
La scurt timp tânăra s-a căsătorit cu tatăl copilului, iar acum au împreună trei copii.

Povestea lor nu se opreşte aici şi nu continuă lipsită de probleme.
Singura diferenţă este că acum există susţinere din partea celorlalţi.
Mai târziu au apărut şi alte tinere, dintre care unele trecuseră deja prin trauma avortului pentru că nu au fost sprijinite, pentru că au fost ameninţate de prieten sau de familie, ori pentru că au fost date afară din casă.

Persoana cu care ele intrau în legătură îşi punea mereu întrebarea: De ce a fost prea târziu? De ce nu am ajuns mai devreme la ele? Ce făceam eu când ele căutau cu disperare un ajutor?
Întotdeauna între momentul în care o femeie află că este însărcinată şi clipa în care ajunge la avort este o perioadă de timp foarte dificilă. Presiunile sunt mult mai mari când este vorba de adolescente şi de tinere, prin urmare şi programele de sprijin trebuie să fie constante, iar efortul susţinut. Din acest motiv s-a înfiinţat în acest an Asociaţia Studenţi pentru viaţă. Misiunea acesteia este să formeze tineri responsabili pentru viaţa de familie şi din societate, care
să acorde dragoste, respect şi preţuire mamei şi copilului, pentru că amândoi merită să fie iubiţi şi sprijiniţi.
Este un drum lung pe care abia am pus un pas, iar misiunea pe care ne-am ales-o nu este uşoară. Orice sprijin – voluntariat, financiar, rugăciune – acordat programelor noastre face ca o mamă aflată în criză de sarcină să fie mai aproape de cei care o pot ajuta să-și salveze copilul.
Iubește-i pe amândoi!

pentru viață – nr. 1, primăvara 2013