Succes 101 – ABC-ul succesului (III)

b. Crește mereu spre potențialul tău maxim

Nuvelistul american H.G. Wells era convins că bogăția, faima, poziția și puterea nu sunt în nici un fel adevăratele măsuri ale succesului. Singurul fel de a măsura succesul este diferența dintre ceea ce suntem și ceea ce am fi putut fi. Cu alte, cuvinte, succesul vine în măsura în care creștem spre potențialul nostru maxim.

S-a mai spus că ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu pentru noi, iar ceea ce devenim este darul nostru pentru Dumnezeu. Potențialul nostru este cea mai neexplorată resu

rsă care ne stă la dispoziție. Henry Ford a observat odată că „Nu există nici un singur om care să nu fie în stare de ceva mai mult decât se crede el în stare.“

Neglijăm ceea ce am putea face pentru că suntem preocupați cu ceea ce fac alții! Fiecare dintre noi poate face ceva, dar nici unul dintre noi nu le poate face pe toate. Mulți dintre noi permitem altora să decidă agenda acțiunilor noastre. Încercând să facem ceea ce fac ei, neglijăm să descoperim și să împlinim adevărata noastră chemare în viață. Căutând să facem ca toți și să placem tuturor, ajungem buni la toate și lipsiți de orice fel de specializare. Vrând să ajungem ca alții, nu vom fi niciodată ceea ce am putea fi noi înșine. Identificându-ne prea mult cu ei, ajungem lipsiți de propria noastră identitate.

Dacă rândurile de mai sus îți sunt dureros de familiare înseamnă că ești copt pentru o schimbare majoră în viața ta. Iată patru principii care te vor propulsa pe drumul împlinirii chemării tale în viață:

1. Concentrează-te asupra unui singur scop principal. Cel ce se risipește în douăzeci de direcții nu va ajunge nicăieri. Ca să ști ce poți ajunge trebuie să ști la ce ești chemat și să te concentrezi doar în acea direcție.  De ce este important să-ți identifici chemarea personală în viață? Pentru că este foarte important să înveți la ce să spui „Nu“! Acesta este secretul succesului. Nu există succes fără sacrificiu. Ca să mergi într-o direcție trebuie să renunți la toate celelalte. Ca să fii bun la ceva, trebuie să renunți să mai faci alte lucruri. Cine nu renunță la multe, va înfăptui foarte puțin. Fii gata să faci sacrificii și să renunți la o groază de lucruri care-ți plac și pe care le faci azi.

2. Concentrează-te asupra pașilor următori. Oriunde ai fi, direcția în care mergi începe cu un singur pas, suficient de mic ca să-l poți face. Îmbunătățește imediat ceea ce poți și ceea ce depinde de tine. Directorul magazinelor WalMart din America spunea: „Succesul nostru s-a datorat faptului că n-am fost niciodată mulțumiți. Eu am căutat în fiecare zi să fac mai bine măcar un singur lucru. Dacă veți face și voi așa, veți descoperi că ceea ce deveniți pe parcurs este cu mult mai important decât rezultatele pe care le obțineți“.

3. Uită eșecurile din trecut. Jack Hayford, inițiatorul mișcării creștine „Biserica în mișcare“, spunea: „Trecutul este mort și nu vom reuși să accelerăm viteza cu care mergem înainte dacă ne încăpățânăm să-l târâm toată ziua după noi“. Unul din cei mai importanți oameni de presă din istoria Americii și-a pus în birou un semn care spunea: „Ziua de ieri s-a terminat aseară“. Avea nevoie să-și reamintească de faptul că nu poți merge cu toată viteza înainte dacă privești mereu în oglinda retrovizoare.

Singurul mod în care trecutul ne poate ajuta este dacă-l folosim ca îngrășământ pentru rodirea noastră viitoare. Unii din cei mai mari și influenți oameni ai lumi și-au folosit trecutul în așa fel. Franklin Delano Roosevelt a avut poliomelită la vârsta de treizeci și nouă de ani și n-a mai putut să meargă niciodată pe picioarele lui. Toată viața a avut dureri cumplite, dar aceasta nu l-a împiedicat să ajungă peste opt ani guvernator al statului New York, iar în 1932, președinte al Statelor Unite.

Sunt sigur că știi și tu astfel de oameni care au ajuns ceva nu pentru că au fost ceva în copilărie sau tinerețe, ci în ciuda a ceea ce au fost atunci. Obstacolele nu trebuie să ne frângă, ci trebuie să ne determine să sărim mai sus!

4. Concentrează-te asupra viitorului. Yogi Bera, un mucalit din lumea sportului american, spunea: „Nici viitorul nu mai este ce era altădată“. S-ar putea să aibă dreptate, dar viitorul este singura direcție în care putem merge, în care putem crește. Indiferent de vârsta pe care o ai, mâine este o zi care te așteaptă să devii mai mult decât ești astăzi. Sau cum spune un proverb spaniol: „Cel care nu privește înainte rămâne în urmă“.

Posted on April 26, 2012 by

About angelaioana

Sa-L cunosc pe El..
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s